Legenda izvorului din satul Izvoare

Se povestește că, în vremuri foarte vechi, locurile pe care se află astăzi satul Izvoare erau aproape nelocuite și sălbatice. Nu existau drumuri sau gospodării, nici garduri ori livezi, ci doar dealuri domoale, acoperite pe alocuri de păduri rare și pajiști întinse.

Prin aceste locuri treceau adesea căprioarele, care obișnuiau să meargă mereu pe aceeași cărare. Urmele lor, repetate zi de zi, au săpat încet în pământ o adâncitură, transformând cărarea într-un șanț tot mai vizibil.

Cu timpul, ploile au început să se scurgă pe acel șanț, adâncindu-l și lărgindu-l tot mai mult. Apa s-a adunat acolo și a început să curgă neîntrerupt, până când din acel loc a izbucnit un izvor limpede și rece, care nu seca niciodată.

Văzând apa curată și bogată, animalele sălbatice veneau tot mai des să se adape, iar oamenii care treceau prin acele locuri au observat că izvorul este bun și dătător de viață. Astfel, încetul cu încetul, au început să se așeze aici și primele familii.

Tradiția spune că printre cei dintâi locuitori ai acestor locuri s-au numărat familiile Rotaru, Dilion și Ursachi. Ei au ridicat primele gospodării și au pus temelia unei mici așezări, care avea să crească în timp.

Numele satului provine tocmai de la aceste izvoare limpezi, care se găseau din abundență în împrejurimi. De la ele s-a născut denumirea de Izvoare, nume care s-a păstrat până în zilele noastre și care amintește de începuturile acestei așezări.